Telenovela transferului lui Philippe Coutinho de la Liverpool la Barcelona ține capul de afiș în finalul perioadei de mercato din această vară. Brazilianul a devenit principala țintă a catalanilor după ce Neymar a ajuns la PSG, iar informațiile cu privire la mijlocașul lui Liverpool se succed cu repeziciune.
Liverpool a emis un comunicat de presă în care a specificat clar că nu are de gând să-l cedeze pe Coutinho, indiferent de ofertă, iar Klopp a declarat în mai multe rânduri că brazilianul e „neprețuit” în acest moment, însă vineri mijlocașul și-a informat clubul că vrea să se transfere.
Astăzi, după remiza cu Watford, scor 3-3, Klopp a vorbit în premieră despre Coutinho ca despre un fotbalist ce ar putea fi vândut.
„Nu am avut timp să mă gândesc la Coutinho astăzi. Chiar dacă m-am trezit foarte devreme, a trebuit să mă gândesc la meci. Trebuie să accept deciziile pe care patronii le iau, aceasta este legea firii. Uneori, ca antrenor, trebuie să ai în vedere și ce își dorește jucătorul. Așa merg lucrurile. În acest moment, vreau să mă concentrez doar asupra jocului și a chestiunilor pe care trebuie să le îmbunătățim”, a declarat Klopp, după Watford – Liverpool 3-3.
120 de milioane de euro a oferit Barcelona pentru Coutinho, dar Liverpool a declinat propunerea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER